Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Astăzi, Conferință-de-presă a FEDERAȚIEI PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC - F.P.T.R.

Astăzi, Conferință-de-presă a FEDERAȚIEI PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC - F.P.T.R.(1033)

Comunicat-de-presă


"Marţi - 28 iunie 2016, Legea Impozitului Specific unor activităţi a fost votată de către parlamentarii din Camera Deputaţilor, urmând ca legea să ajungă la dl. Preşedinte, Klaus Iohannis, la Curtea Constituţională, în vederea promulgării acesteia.

În urma votului favorabil acordat Legii Impozitului Specific, au apărut în presă grave dezinformări, din partea celor care nu susţin legea, cu scopul de a pune piedici şi de a tergiversa aplicarea acesteia. În acest context, antreprenorii din turism îi invită la o dezbatere publică, televizata pe toţi cei care se opun introducerii impozitului specific. Lansăm aceasta invitaţie deschisă, urmând ca cei care contestă legea să stabilească locul şi data derulării dezbaterii.
Până atunci, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc vă invită luni - 4 iulie 2016, ora 12.30, la "PHOENICIA Holiday Resort", din NĂVODARI, la o conferinţă de presă, pe această temă, unde reprezentanţii mediului de afaceri din turism vor veni cu argumentele solide pentru a explica beneficiile pe care aplicarea Legii Impozitului Specific le va aduce industriei turismului românesc.

FEDERAȚIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC (F.P.T.R.) - Președinte: Mohammad Murad."

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.