Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Se anunţă adevăratele proteste ale Federaţiei Solidaritatea Sanitară

Se anunţă adevăratele proteste ale Federaţiei Solidaritatea Sanitară(1342)

Aflată în cadrul unui proces de negocieri cu Ministerul Sănătății, Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că organizarea unor adevărate proteste poate fi luată în considerare doar dacă rezultatele nu vor fi cele așteptate și dacă salariații vor decide astfel de măsuri.

Federația „Solidaritatea Sanitară” este solidară cu revendicările pe care așa - zișii protestatari le-au preluat din lista noastră de solicitări, listă ce face obiectul actualelor negocieri. Considerăm însă că raportat la amploarea problemelor, revendicările exprimate sunt insuficiente (și greșit copiate), iar protestul este doar unul simbolic, inadecvat pentru rezolvarea problemelor structurale cu care se confruntă sistemul sanitar. Faptul că revendicările nu sunt dublate de soluții capabile să genereze așteptări rezonabile privind posibilitatea rezolvării problemelor, justifică o rezervă suplimentară față de posibilitatea reușitei unui astfel de demers.

Suferințele salariaților sunt reale, aceștia fiind îndreptățiți la toate drepturile pe care le-am solicitat în mod constant și la acțiuni de protest ce ar putea cu adevărat să le schimbe situația. Sunt afectați de problemele sistemului toți angajații din Sănătate, nu doar medicii, la care se adaugă pacienții.

Considerând că un protest simbolic, inițiat de organizații care nu au scos niciodată oameni în stradă și nu au un număr reprezentativ de membri, riscă să funcționeze mai curând în defavoarea salariaților din Sănătate, Solidaritatea Sanitară a declanșat consultări obligatorii privind stabilirea revendicărilor ce ar putea face obiectul protestelor și pentru identificarea disponibilității membrilor și a salariaților de a participa la adevărate acțiuni de protest.

Dacă rezultatele negocierilor și opțiunilor salariaților vor impune necesitatea protestelor vom lua în considerare fie varianta unui protest propriu, fie a unuia desfășurat împreună cu o organizație ce are capacitatea de a participa alături de noi la astfel de acțiuni. Apreciem că este problematic să protestăm alături de organizații care nu au vocație legală la proteste pentru apărarea salariaților, cum sunt ONG-urile, și nu putem participa la proteste alături de instituții ale statului, cum este Colegiul Medicilor, acestea având o cu totul altă menire. De asemenea, nu putem fi solidari cu o organizația patronală care și-a anunțat participarea la proteste, atâta timp cât există un grad ridicat de nemulțumire a salariaților față de calitatea lor de angajatori, respectiv față de nivelul de salarizare și de condițiile de muncă pe care le asigură.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.