Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Lampioane pentru victimele din Muntenegru

Lampioane pentru victimele din Muntenegru(699)

Organizația municipală a Forței Civice Constanța și organizația județeană de tineret au adus un omagiu simbolic în memoria victimelor teribilului accident rutier din Muntenegru, precum și în semn de solidaritate cu familiile greu încercate ale acestora. Astfel, membrii Forței Civice Constanța s-au aflat aseară pe plaja Modern, de unde au lansat lampioane zburătoare.

“Aceasta a fost modalitatea, simbolică, prin intermediul căreia am dorit să înălțăm o rugăciune către bunul Dumnezeu spre iertarea celor dispăruți dintre noi, vindecarea grabnică a celor răniți și întărirea familiilor acestora pentru a putea depăși momentele tragice prin care trec astăzi. Chiar dacă gestul nostru nu aduce înapoi pe niciunul dintre cei dispăruți și nici nu-i vindecă pe cei răniți, am dorit ca cel puțin cu gândurile și sufletele noastre să fim alături de toți care au plecat dintre noi, precum și de familiile acestora.

De asemenea, lampioanele s-au ridicat și în semn de mulțumire și apreciere pentru solidaritatea și comportamentul excepțional al autorităților și cetățenilor muntengreni”, a precizat președintele organizației municipale a Forței Civice Constanța, Mihai Petre.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.