Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Agricultorii care se asociază în cooperative își dublează profiturile

Agricultorii care se asociază în cooperative își dublează profiturile(721)

Fermierii care s-au asociat au început să simtă gustul profitului sigur. Este cazul cooperativei înfiinţate în 2013 în comuna clujeană Apahida, cu 16 agricultori în componență. Cifra de afaceri s-a dublat într-un an, iar volumul vânzărilor a crescut cu 30 la sutădatorită contractelor de desfacere cu lanţuri comerciale precum Carrefour, Profi şi Kaufland. În al doilea an de la înfiinţarea cooperativei, au vândut marilor magazine 600 de tone de legume,iar cifra de afaceri a sărit de la 50.000 de euro la 110.000 de euro. Asta după ce au extins suprafaţa cultivată iar vânzările au crescut cu 30%, ceea ce i-a scăpat de multe griji. Câştigul lunar se împarte proporţional cu producţia fiecăruia, după ce se pun deoparte zece la sută pentru cheltuieli administrative. Am prezentat aceste date, pentru ca inițiativa să se extindă și pe meleagurile constănțene.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.