Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Cristea și Mitrana, exasperați de reparațiile fără sfârșit ale podului dn Agigea(1302)

O srisoare deschisă adresată primului ministru Victor Ponta şi ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, domnul Dan Coman Șova, a fost înregistrată astăzi la cancelaria Guvernului. Având ca temă podul de la Agigea, scrisoarea este semnată de senatorul Christian Gigi Chiru, dar şi de Traian Cristea, primarul comunei Costineşti, şi Mugur Mitrana, primarul comunei 23 August. De asemenea, au fost purtate discuţii cu toţi primarii localităţilor afectate de lucrările la podul de la Agigea, iar aceştia şi-au arătat sprijinul pentru demersul iniţiat. Vă prezentăm în continuare conţinutul integral al scrisorii deschise:

„Stimaţi domni,
Vă scriem ca reprezentanţi ai comunităţilor judeţului Constanţa, dar şi ca administratori ai staţiunilor din sudul litoralului. Este deja al doilea an în care reabilitarea Podului de la Agigea nu face altceva decât să pună piedici turismului din această parte a litoralului. Mai mult decât atât, cozile, timpul de aşteptare, nervii au ca unic rol îndepărtarea turiştilor din staţiunilor noastre.
Nu înţelegem de ce reabilitarea Podului de la Agigea se reia an de an în prag de sezon estival sau de ce din 2012 până acum nu a fost finalizată. Ultima soluţie găsită pentru restricţionarea traficului este oprirea circulaţiei câte 10 minute şi repornirea pentru alte 20 de minute şi tot aşa. Asta acum, că cine ştie ce ne mai aşteaptă?! În cele 10 minute de staţionare se crează cozi pe distanţe mari, iar cele 20 de minte de trafic devin insuficiente pentru fluidizarea circulaţiei.
Ne întrebăm de ce nu se foloseşte o altă soluţie, de ce nu se amână lucrările, de ce nu s-au efectut în extra-sezon sau de ce se încearcă, cu orice chip, sabotarea turismului de pe litoralul românesc. Suntem convinşi că, sătui de trafic aglomerat şi stat la cozi, românii vor alege ca destinaţie de vacanţă bulgaria, unde pot ajunge fără stres prin Vama Giurgiu. Practic, vor fi obligaţi să ia această decizie. Comunitatea locală suferă şi aşa din cauza problemelor economice, veniturile sunt mici, iar situaţia actuală nu face decât rău. Anul trecut a fost o experienţă neplăcută atât pentru turişti, cât şi pentru localnici, iar o soluţie pentru această problemă este vitală.
Pe această cale vă rugam să procedați la identificarea unei alte soluții tehnice care să nu obstrucționeze deplasarea turiștilor pe litoralul românesc. Încă o dată, ne întrebăm de ce, din 2012, an în care s-au făcut lucrări având finanţarea aprobată, reabilitarea Podului de la Agigea nu a fost finalizată”.


Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.